Unul din cele mai celebre cupluri din lume vor să mai adopte un copil

16 Ian

Deși au deja șase copii, trei adoptați și trei biologici doresc să își extindă familia și să mai adopte un copil. Este vorba despre actorii Brad Pitt și Angelina Jolie.

Potrivit contactmusic.com, aceștia și-ar dori încă o fetiță.„Angelina și Brad și-au petrecut o mare parte a sărbătorilor de iarna discutând despre ideea lărgirii familiei. Au fost deschiși cu copiii în legătura cu acest lucru și sunt cu toții foarte încântați de perspectivă”, a declarat o sursă pentru revista Grazia, scrie contactmusic.com.

Potrivit aceleiași surse, inițial cuplul a avut în vedere adoptarea unui copil din Iordania, ”însă, din cauza procedurilor dificile, actorii își vor îndrepta atenția asupra orfelinatelor din Etiopia”, țara de origine a Zaharei, cea mai mare dintre fiicele starurilor.

„Cei doi și-au dorit întotdeauna ca Zahara să aibă o soră cu care să împartă moștenirea africană. În mod ideal, ei și-ar dori o fetiță cu vârsta cuprinsă între doi și trei ani”, a precizat aceiași sursă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: