Flaviu – moldoveanul de zece anişori care vede partea pozitiva a legii antidiscriminare

20 Iun

La vârsta de zece ani, copiii nu au griji şi probleme, iar activităţile lor se împart, în mare măsură, în joacă şi şcoală. Flaviu Caşu, cu toate că nu se deosebeşte, la prima vedere, de ceilalţi copii, îţi ajung cinci minute să discuţi cu el ca să-ţi dai seama că modul cum gândeşte, cum vorbeşte şi cum se comportă îl face altfel.

Vinerea trecută, ne-am întâlnit cu Flaviu şi tatăl său, Ilian Caşu la o nuntă unde eram invitaţi comuni din partea naşilor.

Am început discuţia cu tată lui care ne-a spus cu mândrie şi o seninătate pe chip că în ediţia de vineri, 8 iunie, a ziarului „Jurnal de Chişinău” a apărut un articol despre fiul său.

Flaviu cum era întitulat articolul? Flaviu, vizibil jenat a făcut câţiva paşi în spate şi a spus: „Lumea lui Flaviu”.

„El a făcut un an de studii în Londra, iar în articol povesteşte despre experienţa de acolo”, a spus tatăl copilului.

M-a intrigat, iar a doua zi am căutat articolul pe net. Mai jos, câteva fragmente din articol:

„Lumea lui Flaviu”

La vârsta de zece ani, este la curent cu situaţia politică din republică şi de peste hotarele ei, privind zilnic buletinele de ştiri la TV.

Preferă să citească cărţi în română şi engleză, să rezolve mai degrabă un sudoku decât să privească televizorul sau să navigheze pe Internet. În viitorul apropiat, la invitaţia unui deputat, băiatul va asista la o şedinţă legislativă.

„Îmi place să citesc ca să-mi astâmpăr curiozitatea despre tot ce mă interesează. Privesc buletinele de ştiri. Mereu am o ocupaţie” se destăinui băiatul.

A însuşit engleza graţie anului de învăţământ făcut la Londra. În viziunea lui Flaviu, în şcoala londoneză primează dezvoltarea fizică şi creativă a copiilor, accentul fiind pus  pe lectură. Totuşi la Chişinău se studiază mai mult, iar temele sunt mai dificile.

„În şcoala de la Londra aveam o cantină, care semăna cu un restaurant, unde-ţi alegeai un fel de mâncare preferat. La liceul de la Chişinău nu avem nici cantină, nici sală de sport. Ca să nu rămân în urmă cu programa şcolară din Moldova  studiam paralel şi din cărţile de aici”, povesteşte copilul.

„În fiecare zi, învăţ câte ceva nou. Am un program stabilit cu tata. Dimineaţa, în timp ce ascult ştirile, fac sport, iar în timpul micului dejun, de la care nu lipsesc ouăle de prepeliţă, discut cu tata, uneori şi în contradictoriu, ştirile din sfera politicului. După ore, iau o pauză de zece minute, după care îmi fac temele”, spune el.

Aici intervine discret tatăl băiatului: „Flaviu este un copil ca toţi ceilalţi. Îl educ aşa cum cred că e mai bine. Vreau să înveţe maximum ce poate asimila un copil de vârsta lui. Are nevoie de multă atenţie şi este capabil să vorbească pe orice temă. Sunt seri şi zile când munca nu-mi permite să-i acord timpul necesar. Atunci el poate privi desene animate. Eu îi sunt şi mamă, şi bucătăreasă, şi spălătoreasă, pentru că soţia are anul acesta un job la Londra şi este cu Darius, iar noi, bărbaţii mai mari, am rămas aici”.

„Nu-i fur din cele ale copilăriei. Are timp şi pentru prietenii din curtea blocului. Mergem la ţară ca să ştie şi ce lucrări se fac în grădină. Educaţia copilului aparţine 70 la sută familiei şi doar 30 şcolii. Nu forţăm nota, îi respectăm opiniile. Discut cu el la egal. Fără a-ţi supraveghea copilul nu poţi avea rezultate în era noastră”, continuă Ilian Caşu.

Flaviu vrea să se facă diplomat. Idealul său este tata, care-l ajută să găsească răspuns la orice întrebare. „S-a discutat mult până s-a aprobat legea antidiscriminare. Această lege nu e una perfectă, dar are un sens, protejează şi oamenii cu dizabilităţi, nu doar pe cei cu un alt fel de gen sexual”, a spus Flaviu.

Un răspuns to “Flaviu – moldoveanul de zece anişori care vede partea pozitiva a legii antidiscriminare”

  1. Bezna Gabriela 19 Noiembrie 2014 la 21:56 #

    Un copil de nota 10, cu o educație aleasa!Crescut intr-o familie exemplu! bravo Flaviu;) Semnează Gaby

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: