EXCLUSIV! DETALII ŞOCANTE în cazul sclavilor din nordul Moldovei: DE CE poliţia a MUŞAMALIZAT scandalul! Video

30 Sep
După ce ieri Comisariatul General de Poliţie a făcut publică o informaţie despre o grupare    criminală care recruta oameni săraci din satele Moldovei şi-i punea la muncă silnică, în raioanele Edineţ şi Briceni, fără a-i remunera, Inspecţia Muncii a reacţionat.

Astfel, inspectorul General de Stat al Muncii, Dumitru Stavilă, a declarat pentru 24h.md că problema datează din 2009. „Dacă poliţia nu muşamaliza atunci acest caz şi reacţiona la sesizarea Inspecţiei Muncii, azi nu mai exista această problemă”, a spus Stăvilă.

Solicitat de 24h.md, purtătorul de cuvânt al CGP, Adrian Jovmir, a declarat că nu cunoaşte astfel de detalii. „Nu pot nici să infirm şi nici să confirm dacă în 2009 cazul a fost muşamalizat”, a spus Jovmir. Acesta a confirmat, însă, că cele 150 de victime într-adevăr lucrau în câmp, în satul Corjeuţi, la un lider local.

Stăvilă a spus că acum doi ani, la Inspecţia Muncii s-a adresat un grup de persoane, victime ale grupării criminale din satul Chircăieşti, Căuşeni, care s-au plâns că au lucrat la firma S.A. Servet-Agro, din satul Corjăuţi, Briceni, însă nu au fost plătiţi. Atunci cazul a fost luat în vizor de Inspecţia Muncii.

„Deplasaţi la faţa locului, inspectorii noştri nu au găsit nici o persoană la lucru, pentru că oamenii erau repartizaţi deja pe la casele lor. Astfel, nu am putut întreprinde măsuri în ceea ce priveşte condiţiile de lucru ale angajaţilor. Noi întreprindem măsuri atunci când oamenii sunt stabiliţi în câmpul muncii, când există probe. În momentul verificărilor, muncitorii erau plecaţi acasă deja”, a spus Stăvilă.

De asemenea, el a spus că, în astfel de cazuri, angajaţii sunt sfătuiţi să se adreseze în instanţele de judecată, pentru a-şi recupera restanţele la salarii şi daunele morale provocate de condiţiile mizere în care au muncit şi trăit.

De specificat că inspectorii din teritoriu au efectuat atunci verificări la angajator, pentru a afla de ce angajaţii nu au fost plătiţi. Patronul firmei Servet-Agro a spus că banii au fost oferiţi escrocilor Nurmuhamedova Anastasia şi Serdar, soţii din oraşul Călăraşi, despre care CGP a anunţat că fac parte din gruparea criminală care recruta sclavi.

Acest fapt era demonstrat de o recipisă pe care o semnase Nurmuhamedova.

„În cele din urmă Inspecţia Muncii a sesizat poliţia, care nu a întreprins nici o măsură pentru a soluţiona acest caz, iar gruparea criminală a continuat să recruteze oameni săraci”, a mai declarat Dumitru Stăvilă.

Potrivit Comisariatului General de Poliţie, până la moment doar şapte victime ale grupării criminale, din cele 150, s-au adresat poliţiei şi au depus plângere. Poliţia a anunţat că a reţinut suspecţii, iar pe cazul dat a fost pornită o cauză penală. Inculpaţii riscă pedeapsă cu închisoare de la şapte la 15 ani.

Realizat de reporterul 24h.md, Liliana Velcev

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: